Educaţie şi cariere

Date despre cupru

1.

Romanii au dat numele cuprului. Ei l-au numit "aes cyprium" (minereu din Cipru), deoarece, în cele mai vechi timpuri cea mai mare parte a cuprului provenea din Cipru. Cuvântul a fost ulterior modificat în "cuprum", din care vine denumirea modernă de "cupru".

4.

Aurul pur este atât de moale încât poate fi format cu mâinile, motiv pentru care aliajele de aur pentru bijuterii conțin de fapt un amestec de aur, argint și cupru. În Europa, a fost chiar interzis alierea aurului cu alte metale decât argintul și cuprul, până în secolul al 19-lea. Chiar şi aurul de 24 carate conţine puţin cupru! 

7.

Una dintre celebrele Manuscrise de la Marea Moartă, găsite în Israel, a fost scrisă pe cupru în loc de pergamentul mai fragil. Acest sul nu conține texte religioase, dar face trimiteri la comori care nu au fost încă găsite. 

10.

Uneltele realizate din cupru și aliaje de cupru nu produc scântei și, prin urmare, sunt utilizate în zone periculoase și cu potențial exploziv unde scânteile pot aprinde materialele volatile, substanțe chimice sau gaze. Aceste unelte din aliaje de cupru nu produc scântei şi sunt, de asemenea, nemagnetice și rezistente la coroziune.

13.

Într-una dintre aplicațiile sale cele mai spectaculoase și futuriste, cuprul oferă o matrice, în supraconductorii utilizaţi în CERN Large Hadron Collider - cel mai mare accelerator de particule din lume, aflat în Elveția. 

16.

Începând din secolul al 16-lea, artiștii europeni au pictat adesea pe foi de cupru. Aceşti artiști se numără printre cei mai renumiţi pictori din toate timpurile: Leonardo da Vinci, Jan Brueghel, El Greco și Rembrandt. Ei au descoperit că cuprul oferă o suprafață netedă, durabilă, care susţinea vopseaua foarte bine și ajuta la crearea unor efecte minunate. 

19.

Focurile de artificii emană culori diferite în funcție de ingrediente, și cuprul este responsabil pentru culoarea albastră. Prin utilizarea unor produse chimice și al diferitelor metale măcinate în particule minuscule, pot fi create tot felul de culori la fabricarea focurilor de artificii. Când explodează focurile de artificii, particulele de metal încep să se oxideze, creând căldura necesară pentru a stimula particulele de metal, astfel încât să poată emite lumină şi culoare.

22.

În secolul al 18-lea, ceasornicarul John Harrison a creat cronometrul marin și ceasuri de mână, care au devenit faimoase pentru că au ajutat la măsurarea precisă a longitudinii. Aceste inovații nu ar fi fost posibile fără utilizarea extensivă a două aliaje ale cuprului, alama şi staniu-bronzul. 

25.

Pentru îmbunătățirea proprietăților naturale, cuprul pur este aliat cu alte metale, cum ar fi zincul, staniul, nichelul, aluminiul, aurul, argintul și manganul. Aliajele cuprului, care datează de la începuturile civilizației, sunt utilizate frecvent în multiple aplicații moderne. Două dintre cele mai cunoscute aliaje sunt din bronz (amestec de cupru şi staniu) și alama (amestec de cupru şi zinc).

28.

Studiile ştiinţifice au demonstrat eficacitatea antimicrobiană a cuprului împotriva unora dintre speciile cele mai toxice de bacterii, ciuperci şi virusuri și astfel cuprul joacă un rol activ în diferite domenii de aplicaţie, cum ar fi asistența medicală, prelucrarea produselor alimentare, sistemele de aer condiționat sau transportul public.

2.

Egiptenii au folosit simbolul Ankh pentru desemnarea cuprului în sistemul lor de hieroglife. Acesta a reprezentat şi viața veșnică. 

5.

Statuia Libertății din New York este fabricată din peste 80 de tone de cupru, provenind din minele de cupru Visnes de pe insula Karmoy lângă Stavanger, Norvegia, și a fost creată de către artizani francezi. Cuprul a fost alegerea evidentă: a rezistat drumului lung din Franța până în America și a rezistat la apa sărată a mării la care a fost expusă. Patina naturală verde a Doamnei, o protejează de coroziune din 1886.

8.

De la castroanele pentru dulceaţă ale bunicilor la caserolele bucătarilor cu stele Michelin ale celor mai mari restaurante, tigăile de cupru sunt de neegalat. De ce? Pentru că cuprul este cel mai bun dintre toate materialele utilizate pentru tigăi dpdv al transferului termic, garantând o temperatură consistentă, constantă și limitând inerția termică. 

11.

În fiecare an, fulgerul loveşte multe clădiri din întreaga lume. Cuprul este utilizat de mult timp pentru protejarea clădirilor prin paratrăsnete. În acest caz este nevoie numai de legarea la pământ cu ajutorul cuprului.

14.

Cele mai multe plăci cu circuite imprimate pentru produsele electronice sunt realizate prin laminarea unei foi de cupru pe un film flexibil și apoi îndepărtarea majorităţii cuprului pentru a lăsa linii subțiri de cupru solid care transportă curentul. O nouă metodă folosește tehnologia cu jet de cerneală pentru a depune doar liniile subțiri de cupru pe circuit, astfel se elimină deșeurile și producerea circuitelor devine mai ieftină.

17.

Fiecare tren de mare viteză încorporează aproximativ 20 de tone de cupru în componente, în principal în transformatoarele de tensiune şi în acționarea motoarelor. Pantografele trenurilor de mare viteză aşează forță uriașă pe liniile electrice aeriene, care le alimentează cu curent. Au fost dezvoltate aliaje speciale de cupru pentru a menține contactul dorit, cum viteza trenurilor continuă să crească.

20.

Se estimează că cel puțin 80% din tot cuprul extras vreodată este încă în uz, sau este disponibil pentru utilizare - chiar și după ce a fost reciclat de nenumărate ori- fiind încă în uz în aplicații prezente, moderne. Capacitatea cuprului de a fi reciclat la infinit, fără pierderea performanțelor, este un beneficiu important dpdv al sustenabilităţii. În prezent, aproximativ 40% din cererea Europei de cupru este îndeplinită din material reciclat.


23.

Pe vremuri cuprul a fost utilizat pentru fabricarea de dinari, iar în prezent se utilizează pentru monedele euro. Mondele euro conţin diverse aliaje de cupru, cum ar fi Nordic gold, dezvoltat special pentru noua monedă. De-a lungul timpului, cuprul a preluat locul aurului și argintului, în prezent fiind cel mai utilizat material pentru monede.


26.

Împreună cu fierul și zincul, cuprul constituie trio-ul de minerale esențiale pentru bunăstarea noastră. Cuprul este vital pentru sănătatea organismului de la dezvoltarea fătului până la bătrânețe. Avem nevoie de cupru pentru formarea vaselor sanguine, pentru o inimă sănătoasă și pentru stabilizarea colagenului, sau al țesutului conjunctiv. De asemenea, este nevoie de cupru pentru dezvoltarea creierului și pentru comunicarea eficientă între celulele nervoase din creier, precum şi pentru sănătatea oaselor şi a dinţilor.

29.

Studiile au confirmat faptul că, în sistemele de apă potabilă țevile de cupru reduc formarea biofilmelor (strat de micro-organisme care se formează pe interiorul conductelor de apă), și împiedică dezvoltarea bacteriilor, cum ar fi Legionella.

3.

Potrivit arheologilor, ţevi de cupru pentru transportul apei au fost folosite pentru prima dată în Egiptul Antic, în jurul anului 2750 î.Hr. O bucată dintr-o astfel de ţeavă, luată din templul de lângă piramida Sahure în Abusir, se află în Muzeul de Stat din Berlin. Faptul că aceste conducte de cupru sunt încă prezente și destul de intacte, în ciuda stării dărăpănate a templului, demonstrează durabilitatea cuprului ca material pentru conducte. 

6.

O maşină de mărime medie, conține în jur de 22,5 kg de cupru. Fără componente electrice și electronice de cupru, nu am mai avea motor inteligent, cutie de viteze sau sisteme extinse de senzori și de infotainment. Sistemele electrice din ce în ce mai complexe din mașinile moderne, necesită şi mai mult curent electric - și mai mult cupru. 

9.

Conductivitatea excelentă al cuprului îl fac extrem de util în medicină. Stratul de cupru pe bisturiul unui chirurg conduce energia electrică şi astfel lama caldă devine auto-cauterizantă. Acest lucru este deosebit de important pentru controlul hemoragiilor în timpul operațiilor și pentru eliminarea ţesutului deteriorat.

12.

Rezistenţa excepţională la coroziune al cuprului este neprețuită în multe medii ostile. Acesta este motivul pentru care Suedia, -lider în manipularea pe termen lung a deșeurilor nucleare-, a decis să păstreze combustibilul nuclear uzat la loc sigur, în recipiente noi din cupru fără oxigen, pereţii recipientului având o grosime de 5 cm. Aceste recipiente trebuie să reziste o sută de mii de ani, dar se așteaptă să ţină de cinci ori mai mult.

15.

Colosul din Rhodos, unul dintre cele şapte minuni ale lumii, a fost construit în secolul III î.Hr., din bronz recuperat din unelte de război confiscate. Colosul a fost distrus de un cutremur 50 de ani mai târziu, iar bronzul a fost adunat și vândut ca fier vechi - un alt exemplu timpuriu de reciclare al cuprului!

18.

Cele mai mari ferme eoliene de pe Marea Baltică şi Marea Nordului conțin până la 30 de tone de cupru per turbină în generatoarele cilindrice. Producția fiecărei tone de cupru produce mai puțin de o tonă de CO2. Pe parcursul unui an, o tonă de cupru într-o turbină eoliană poate să reducă, cu peste 150 de ori cantitatea de CO2 produsă în timpul fabricării sale.

21.

Carena corăbiilor care transportau produse ca lâna sau ceaiul între Europa și Orientul Îndepărtat în secolul al 19-lea, a fost placată cu cupru, o practică introdusă în secolul al 18-lea de către Marina Regală a Marii Britanii pentru a minimiza depunerile marine. Acestea ar fi redus viteza corăbiilor care călătoreau peste oceane. În prezent, aliajele de cupru sunt folosite pentru a proteja fermele piscicole, platformele marine, carenele bărcilor, conductele marine și unitățile de desalinizare.

24.

S-a stabilit un nou record mondial de 91,4 Tesla în domeniul câmpurilor magnetice la 22 iunie 2011 în  Centrul Dresden-Rossendorf Helmholtz din Germania. O bobină dublă din sârmă de cupru, de 200 kg greutate și de mărimea unei lăzi de gunoi, a fost special construită în acest scop.

27.

O dietă echilibrată -pentru a evita deficiența de cupru- necesită o doză zilnică recomandată de aproximativ 1 mg cupru. Unele alimente sunt deosebit de bogate în cupru, inclusiv nucile, seminţele, năutul, ficatul și stridiile. Alimentele naturale, cum ar fi cerealele, carnea și peștele conțin în general suficient cupru pentru a asigura până la 50% din aportul de cupru necesar. De asemenea, există unele surse excepţionale și delicioase, cum ar fi cacaoul și ciocolata, oferind un motiv științific întemeiat pentru a mânca ciocolată!

30.

Microbii nu au fost descoperiţi până în secolul al 19-lea, dar proprietățile igienice ale cuprului au fost bine cunoscute din experiență și tradiție. Egiptenii, grecii, romanii și aztecii au utilizat compuși de cupru pentru tratamentul unor boli şi pentru o igienă bună. Egiptenii au folosit cuprul ca agent de sterilizare pentru apa potabilă și răni. Hipocrate trata răni deschise şi iritaţii ale pielii cu cupru. Romanii au catalogat numeroase utilizări medicinale ale cuprului pentru diverse boli. Aztecii tratau durerile de gât cu cupru, în timp ce în Persia și în India se aplica cupru pentru a trata furuncule, infecții ale ochilor și ulcere venerice.